Tu cine esti ?¿

    O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi.

    – Cine esti? a intrebat-o o Voce.
    – Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
    – Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
    – Sunt mama a patru copii.
    – Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
    – Sunt invatatoare.
    – Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci tine esti tu.

    Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea: “Cine esti tu?”

    – Sunt crestina.
    – Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu.
    – Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana ceIor sarmani.
    – Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu.

    In mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, intreaga ei viata s-a schimbat.
    Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic – caci asa se nasc lacomia si ambitiile; nu sa fiti cutare sau cutare – caci asa deveniti conditionati; ci pur sii simplu sa fiti.

      De suflet !

      Stau singur si ma-ntreb
      De ce-am plecat de-acasa
      Sa fie blestemul
      De veacuri ce ne-apasa

      Caci n-am gresit cu nimic
      Doar cat am patimit
      Hulit am fost fara rost
      De cei ce i-am iubit

      Apus peste apus
      Ce iute trece timpul
      Si zorile s-au dus
      Ce rece bate vantul

      Am asteptat infrigurat
      Sa ma intorc ‘napoi
      M-ati judecat, condamnat,
      Dar cine sunteti voi?

      Caci timpul nostru s-a scurs
      In umbra marelui urs
      Dar ghearele v-au ramas
      In orice-mbratisare
      Astazi doare sarutul pe obraz

      Dar dati-mi viata ‘napoi
      Ce-am risipit pentru voi
      Uitand de tot si de doi ani de pribegie
      Inc-o mie dulce-a mai ramas

      Cazut-au frunzele
      Le-a risipit furtuna
      Unde-s sperantele?
      N-a mai ramas niciuna

      Un gand subit, nerostit
      Ma-ncremeneste-n loc
      Ce-am asteptat, ce-am visat
      Nimic nu s-a schimbat

      Dati-mi viata n-apoi
      Ce-am risipit pentru voi
      Uitand de tot si de voi
      Prieteni de betie
      Dintr-o mie cati au mai ramas

      Si timpul vostru s-a scurs
      La umbra marelui urs
      Dar ghearele v-au ramas
      In orice-mbratisare
      Astazï doare sarutul pe obraz

      O lume guvernata de femei !(III)

      „Civilizatia a facut din om un maniac al informatiilor dar l-a silit sa piarda legatura cu sine. Ma tem ca nu e nevoie sa-l citesti pe Spengler pentru a afla ca decadenta Occidentului se ascunde unde nu te gandesti sa o cauti. Performantele progesului tehnic, stiintific si economic, camufleaza pagubele pe care le-as numi sufletesti. Asta m-a determinat sa afirm in Jurnalul american din Aventuri solitare ca intr-o catedrala gotica din Evul Mediu ai o ameteala metafizica, pe cand intr-un zgarie-nori ai doar o ameteala fizica”
      Octavian Paler.

        Inceput de sfarsit ….

        Am o gramada de trandafiri in spatele sufletului si chiar ador cât de unici arată trecuţi.

        A început cu o frunză de pe trunchi, cândva în toamna vieţii lor. Se facuse frig afara şi vreme rea. Vânturi aprige şi şuierături printre dinţi ascuţiţi le clătinau frunzele, petalele şi trunchiul. A început cu o frunză. Aşa începe totul.

        Din verde sănătos, s-a făcut un galben. Un galben dureros. Paloarea a crescut şi a cuprins încet şi sigur frunză cu frunză, ram cu ram.

        Numai în vârf au mai rămas nişte petale de un roşu ţipător în cuprinsul alb şi îngheţat din jur. Înfruntă cu stoicism vremea de afară şi aşteapta cu răbdare primăvara…