Camuflaj

    spectrul luminii fragmentează uitarea
    rânduind-o în zile
    întoarcerea nopţii
    un fel de aşezare în orb
    într-un templu în care au ars toate poveştile lumii

    rămâne doar mirosul de câmp
    ştergând orice urmă

de Ela Solan [Elsa ]

    Publicitate

    Multe

    Am intrebari de pus
    Raspunsuri de dat
    Ganduri de ascuns
    Oameni de uitat
    Pe foaie, randuri de pus
    De gand sa rasplatesc parintii pentru efortul depus
    Si nu stiu ce am, cand ma blochez privind in ochii unei fete
    Am doua maini stangi si ma simt lovit de doua trepte
    Am de urcat trepte,
    Pete de sters,
    Supradoza de stres
    Acelasi chin spus in alt vers
    Iar lumea are un alt mers
    Care mie imi scapa
    Am nevoie de dragoste cum are desertul de apa
    In mine port o epava
    Cateodata, in priviri am otrava
    Si furia ma face sa simt prin vene cum imi curge lava
    De multe ori mi-e frica
    Am senzatia ca totul pica
    Si nu gasesc nici o solutie
    Imi inchid ochii si-mi spun „Esecul nu intra in discutie”
    Am invatat ca uiti adevarul daca tot minti
    Ca totul se reduce la ce simti
    Am gasit forta sa merg mai departe
    Cand m-am gandit ca vom deveni din copii parinti
    Si privesc in gol
    La scoala, fumez pe hol
    Ma fascineaza modul in care se imprastie fumul
    Convins ca duce undeva imi urmez drumul
    Si mai am o problema
    Nu ma pot detasa
    Hm, asta e
    Am tot ce am spus mai sus si e bine asa
    (veritasaga)

    Tu cine esti ?¿

      O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi.

      – Cine esti? a intrebat-o o Voce.
      – Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
      – Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
      – Sunt mama a patru copii.
      – Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
      – Sunt invatatoare.
      – Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci tine esti tu.

      Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea: “Cine esti tu?”

      – Sunt crestina.
      – Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu.
      – Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana ceIor sarmani.
      – Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu.

      In mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, intreaga ei viata s-a schimbat.
      Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic – caci asa se nasc lacomia si ambitiile; nu sa fiti cutare sau cutare – caci asa deveniti conditionati; ci pur sii simplu sa fiti.

        Aprinde lumina !!!

        Ai zile în care viata a-ti surâde si totul capata culoarea roz. Altele în schimp prind culoarea gri, întunecate, de parca cineva a stins lumina.

        În acest caz amintesteti ca si cerul la fel ca viata noastra mai are câte odata nori, nu este întotdeauna senin. Întotdeauna ai momente incerte, iar preocuparea nu ne lasa sa traim viata în plenitudine. Este adevarat ca nu putem schimba lumea, dar putem face un efort sa ne schimbam pe noi si sa întelegem ca toti suntem capabili de a fi si de a radia lumina si armonie. Daca ne gândim bine cât de scurta este viata, ne convingem singuri ca este ora sa Aprindem lumina !!!!

          Lecţia de zbor

            Mai întâi îţi strângi umerii,
            mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
            închizi ochii
            refuzi auzul.
            Îţi spui în sine:
            acum voi zbura.
            Apoi zici:
            Zbor
            Şi acesta e zborul.

            Îţi strângi umerii
            cum se strâng râurile într-un singur fluviu.
            Îţi închizi ochii
            cum închid norii câmpia.
            Te-nalţi pe vârful picioarelor
            cum se înalţă piramida pe nisip.
            Refuzi auzul,
            auzul unui singur secol,
            şi-apoi îţi spui în sinea ta:
            acum voi zbura
            de la naştere spre moarte.
            După aceea zici:
            Zbor
            Şi acesta e timpul.

            Îţi strângi râurile
            cum strângi umerii
            te înalţi pe behăitul caprelor
            Zici: Nevermore.
            Şi apoi:
            fâlf
            dai din aripile altcuiva;
            şi apoi
            eşti el,
            iar el
            este pururi altcineva.

              poezie de Nichita Stănescu

              Sufletul are o mie de stari….

              Te provoc sa gandesti ca o zi este buna !!!
              pentru că…

              … sunt momente în zi în care avem nevoie de un cuvânt de încurajare.
              … sunt momente în zi în care trebuie să facem ceva pentru a stăvili iureşul de îndoieli şi gânduri negative ce ne inundă mintea.
              … sunt momente în zi în care e necesar să ne reamintim că nu trebuie să ne ducem singuri povara, cineva acolo sus ne este alături.
              … sunt momente în zi în care o simplă schimbare de perspectivă poate avea rezultate uluitoare.
              … nu este nici un moment în zi în care să nu merităm să ne bucurăm de viaţă, cu toate cele bune şi rele laolaltă!

              Lăstarul meu de portocal’ – Jose Mauro de Vasconcelos

                viata paralela

              Cartea trateaza maturizarea prematura a unui copil dintr-un cartier al saracilor, unde totul este diferit fata de cartierele celor bogati.
              Zeze, personajul principal are numai 5 ani si stie sa citeasca fara sa isi aminteasca cum a invatat acest lucru. Pune o multime de intrebari care ii dezvolta personalitatea si cunostintele, uneori fiin naiv si sacaitor prin intrebarile lui. Inocenta lui se ascunde intr-un caracter zburdalnic de copil sincer care tanjeste dupa ceva mai bun si dupa afectivitate.
              Relatia lui cu familia nu este cea pe care si-o doreste un copil normal si de aceea este nevoit sa isis creeze lumea lui proprie alaturi de un anumit lastar de portocal din gradina casei lor cu care reuseste sa vorbeasca chiar si sa lege o stransa relatie de prietenie. Poznele lui cer batai peste fund si vanatai care trec repede pentru a face alte pozne copilaresti in care Zeze isi ineaca copilaria aparent inutila. Maturizarea lui este in simbioza cu acel lastar de portocal si de aceea, amenintarea taierii acestui pom devine un pumnal infipt in sufletul copilului.
              Cred ca oricine o citeste ramane surprins de modul in care un copil de numai 5 anisori este in stare sa gandeasca si sa simta lumea realitatii in sufletul lui inocent…..
              La final, autorul dezvaluie adevarul: copilaria lui Zeze este copilaria lui. Zeze – Jose Mauro de Vasconcelos isi descire copilaria intr-un mod fascinant al carui ritm narativ este foarte original si simpatic.