FEMEIA


    Lucian Avramescu -Singurul lucru care contează ”
    femeia este singurul lucru care conteaza
    si afirm asta stiind ca destui
    vor stramba din nas…
    pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
    lipit de ea, ca de tarana,
    inteleg constelatiile, raiul si iadul,
    bucuria si nefericirea;
    mersul pe jos prin mine insumi
    imi face din ce in ce mai bine
    pentru a nu mai vorbi
    de arhitectura sinelui sau
    care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
    San Piedro, Domul din Milano…

    femeia este singurul lucru care conteaza
    cu trupul ei in brate
    poti traversa un ocean,
    chiar daca nu stii sa inoti
    decat in apele ochilor ei

    fara femeie
    limuzina noastra este o caruta hodorogita
    contul la banca scade chiar daca este in crestere
    prietenii sunt
    plini de pojarul tradarii,
    in vinul scump misca mormolocii

    o ai
    iti canta privighetoarea in cosul pieptului
    te imbraci in haine de puscarie fericit
    cum ai pleca la nunta,
    faci monetarul stelelor pe cer
    ca un nabab universal
    chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
    te calca trenul
    si o soapta daca ti-a ramas intreaga
    parcurgi literele numelui ei
    gata sa urzesti planuri de viitor
    cand de aproape te pandeste o morga de lux

    femeia, domnilor, este singurul lucru
    care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
    pielea ei stie toate graiurile
    fericiri universale,
    cecul iluziilor
    este valuta ei
    prin care noi invingem crizele mondiale
    iata de ce cred ca
    stiinta ei
    de-a ne face fericiti sau nefericiti
    ii da dreptul la titlul de
    doctor honoris cauza
    al complicatei noastre algebre sufletesti

    femeia, domnilor- pentru a nu va plictisi-
    femeia cu pielea ei
    care ne invata alfabetul orbilor,
    cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
    in care noi nu ghicim niciodata nimic,
    femeia
    cu toata argintaria surasului sau
    cu goliciunea ei care umple universul
    este singurul lucru care conteaza,
    domnilor…

Anunțuri