urasc oameni pentru ca iubesc omenirea….


Anunțuri

Un gând despre „urasc oameni pentru ca iubesc omenirea….

  1. MUNCA SI LENEA – fabula

    Pe cer straluceste-un soare
    Cu putere foarte tare
    Iara jos,langa copac
    Sta trantita lenea mare.
    Munca,harnica cum e,
    Treaba singura si-o face
    Si pe lene-o lasa-n pace.
    Dar vazand ca nu-i de gluma
    Si ca lenea nu mai vine
    Sa-si munceasca pentru sine
    Se apropie’de ea
    Si ii zise cam asa:
    „Hai surata nu mai sta
    Pune mana pe cazma
    Si trage-o brazda colea!”
    „Lasa,lasa,ca e vreme”,
    Zise lenea cu glas moale,
    „Ca mai e pana diseara,
    Nu vezi ce arsita mare!
    Cum poti tu ca sa lucrezi
    Pe o astfel de caldura,
    Cand eu simt ca ma topesc
    Si cand stau aici la umbra!”
    Munca,o ruga mereu
    Ca sa vina,sa se scoale,
    Dara lenea,lene mare
    Puse coada pe spinare
    Si-o porni incet spre vale…
    Cand soarele cobora
    Si amurgul se lasa
    Pe cararea dinspre rau
    Lenea agale venea
    Si mereu se vaicarea:
    „Vai ce obosita sunt,
    C-am umblat ziua intreaga
    Nu-mi mai simt spinarea toata!”
    Munca terminase treaba
    Si spre casa-acum pornea.
    Cand o vede ea se mira
    Si o-ntreaba:
    „Ce-i cu tine,mai surata
    De te vaicaresti si cui
    Nici n-ai pus mana pe treaba
    Doara te-ai plimbat hai-hui.”
    „Ce,tu crezi c-a mea plimbare
    Pe care am facut-o azi
    Nu este istovitoare?”
    „Dar ce sa mai zic
    De mine,draga lene,
    Daca tu zici ca esti prea obosita!
    Bine,acum mergi de te plimba
    ‘Om vedea la urma noi
    Cine-i mai folositoare:
    Eu ca lucrez ziua mare
    Sau tu ca te plimbi mereu?”

    Toate cele bune!

Comentariile nu sunt permise.